Karma nu-i ca și ploaia

Karma nu-i ca și ploaia

Mai nou, în ultimii ani, a apărut nu nou vinovat – karma. Dacă ceva nu merge știm cine sau ce ne încurcă. Am mai găsit un mod de a ne fofila din fața responsabilităților.

Încetaţi a vă mai plânge de nenorocirile voastre dând vina pe soartă, ghinion, destin, karmă sau cum vreţi că numiţi nemulţumirea voastră.

Dacă ceea ce trăiţi este consecinţa gândurilor, cuvintelor şi acţiunilor voastre de ce aveţi impresia că altcineva, altceva poartă responsabilitatea suferinţei în care sunteţi.

Karma nevirtuoasă (necazurile, problemele, boala, suferința) nu este ca şi ploaia să vină şi să plece fără să puteţi face nimic. Este a voastră, voi aţi creat-o şi tot voi puteţi să o rezolvaţi! Acum până și asupra ploii se poate interveni, dar asuprea vieții personale?

Asumaţi-vă existența, acceptaţi şi faceţi schimbările necesare. NU bocind se rezolvă problemele, ci căutând soluții! Dar cine să le mai găsească atunci când principala ocupație este căutarea unui vinovat și plânsul de milă.

Despre faptul că cine cere primeşte, cel ce caută află şi celui ce bate i se va deschide aţi auzit cu toţii. Mă întreb şi vă întreb ce mai aşteptaţi?

Nu neg existența karmei – este legea cauzei și efectului. Dacă nu-i virtuoasă și o simțim ca pe o tinichea de coadă, hai să o facem să fie bună. Să vadă fiecare ce are de învățat și să meargă mai departe. Neiertarea, prejudecățile, invidie, gelozie, neputință, furia etc sunt în cel care le simte. Sunt fațete ale umbrei, resurse incorect exploatate, au nevoie să fie acceptate, integrate, vindecate.

Fiecare are viaţa pe care şi-a creat-o prin propriile alegeri mai mult sau mai puţin conştiente.
Vrei altceva, fă altceva!

semnatura-Blaga-Maria

 

 

 

Sursa foto.

Administrator

Lasă un comentariu

Please enter comment.
Please enter your name.
Please enter your email address.
Please enter a valid email address.